Basic HTML Version
170
Schi¸te din via¸ta mea
drumului. În curând, ne-am dat seama c˘a am putea merge cu mai
mult˘a siguran¸t˘a f˘ar˘a ¸sosete ¸si am renun¸tat ¸si la acestea, continuând
c˘al˘atoria descul¸ti.
Atunci, ne-am gândit la cei care nu se obi¸snuiser˘a cu lipsurile ¸si
cu greut˘a¸tile. Oare unde erau ei acum? Am observat c˘a nu se aflau în
gru La fiecare schimbare, unii erau l˘asa¸ti în urm˘a, ¸si r˘amâneau doar
cei care se obi¸snuiser˘a s˘a suporte greut˘a¸tile. Dificult˘a¸tile drumului
nu f˘aceau decât s˘a-i determine s˘a fie mai ner˘abd˘atori s˘a ajung˘a la
cap˘at.
Pericolul de a c˘adea de pe cale a devenit tot mai mare. De¸si
mergeam lipi¸ti de zidul alb, nu mai aveam unde s˘a punem piciorul,
deoarece drumul era prea îngust. Atunci, ne-am prins aproape cu
toat˘a greutatea de funii, exclamând: „Suntem sus¸tinu¸ti de sus! Sun-
tem sus¸tinu¸ti de sus!“ Aceste cuvinte au fost rostite de to¸ti cei care
se aflau înc˘a pe calea îngust˘a. Când am auzit glasurile ¸si strig˘atele
de veselie ¸si de petrecere, care p˘areau s˘a vin˘a din pr˘apastia de jos,
ne-am cutremurat. Am auzit cuvinte profanatoare, glume vulgare ¸si
josnice ¸si cântece ordinare. Am auzit cântece de r˘azboi ¸si cântece
de dans. Am auzit muzic˘a de orchestre ¸si râsete zgomotoase, ames-
tecate cu blesteme, strig˘ate de groaz˘a ¸si proteste amare ¸si am fost
mai aten¸ti ca oricând, ca s˘a nu c˘adem de pe calea îngust˘a ¸si grea.
Cea mai mare parte a timpului am fost nevoi¸ti s˘a ne ag˘a¸t˘am cu toat˘a
greutatea de funiile care, pe m˘asur˘a ce înaintam,
deveneau tot mai groase.
[192]
Am observat c˘a zidul alb, frumos era p˘atat cu sânge. Petele de
pe zid mi-au provocat un sim¸t˘amânt de p˘arere de r˘au. Totu¸si acest
sim¸t˘amânt a durat doar o clip˘a, deoarece imediat m-am gândit c˘a a¸sa
trebuia s˘a fie. Cei care vor veni dup˘a noi, vor ¸sti c˘a ¸si al¸tii au trecut
înaintea lor pe calea îngust˘a ¸si dificil˘a ¸si se vor gândi c˘a, dac˘a al¸tii
au fost în stare s˘a mearg˘a înainte, vor fi ¸si ei în stare s˘a fac˘a la fel.
Iar când sângele va ¸tâ¸sni din picioarele lor r˘anite, nu vor c˘adea în
descurajare, ci, v˘azând sângele de pe zid, vor ¸sti c˘a ¸si al¸tii au suportat
aceea¸si durere.
În cele din urm˘a, am ajuns în pragul unei pr˘apastii adânci, la
care drumul se termina. De data aceasta, nu mai era nici un semn
de orientare, nici un loc în care s˘a ne oprim pentru odihn˘a. Singurul
nostru sprijin erau funiile care crescuser˘a în grosime, ajungând tot
atât de groase ca trupurile noastre. În acest punct, pentru un timp, am