Page 41 - Schi

Basic HTML Version

Începerea activit ˘a¸tii publice
37
cerea ca to¸ti credincio¸sii care au n˘adejdea nemuririi ¸si care a¸steapt˘a
venirea lui Hristos s˘a lucreze f˘ar˘a încetare pentru cei care înc˘a erau
victimele p˘acatele lor ¸si se aflau pe marginea pr˘apastiei îngrozitoare
a pierz˘arii.
De¸si eram foarte tân˘ar˘a, Planul de Mântuire îmi era foarte clar,
iar experien¸ta mea personal˘a fusese atât de remarcabil˘a, încât, ori de
câte ori meditam la subiectul acesta, eram convins˘a c˘a trebuie s˘a-mi
continuu eforturile pentru salvarea sufletelor pre¸tioase ¸si s˘a folosesc
orice ocazie pentru a m˘a ruga ¸si pentru a-L m˘arturisi pe Hristos.
Întreaga mea fiin¸t˘a era consacrat˘a în slujba Domnului meu. Indife-
rent ce s-ar fi putut întâmpla, eu eram hot˘arât˘a s˘a împlinesc voia lui
Dumnezeu ¸si s˘a tr˘aiesc ca una care a¸steapt˘a venirea Mântuitorului ¸si
r˘asplata celor credincio¸si. M˘a adresam lui Dumnezeu ca un copila¸s
care vine la p˘arintele s˘au, cerându-I s˘a îmi spun˘a ce anume dore¸ste
s˘a fac. Apoi, când datoria îmi era descoperit˘a cu claritate, cea mai
mare bucurie a mea era s˘a o aduc la îndeplinire. Uneori, eram tulbu-
rat˘a de încerc˘ari deosebite. Cei mai în vârst˘a decât mine încercau s˘a
m˘a re¸tin˘a ¸si s˘a tempereze zelul credin¸tei mele, dar zâmbetul lui Isus
îmi lumina via¸ta ¸si iubirea lui Dumnezeu locuia în inima mea, a¸sa
c˘a eu mi-am urmat calea cu un spirit voios.
[43]