Page 42 - Schi

Basic HTML Version

Capitolul 5 — Desp˘ar¸tirea de biseric˘a
Familia tat˘alui meu înc˘a mai continua s˘a participe ocazional
la serviciile religioase ale Bisericii Metodiste ¸si, de asemenea, la
adun˘arile grupei de studiu, care aveau loc în case particulare.
Într-o sear˘a, am participat împreun˘a cu fratele meu, Robert, la în-
tâlnirea unei grupe de studiu. Prezbiterul era prezent. Când i-a venit
rândul s˘a ia cuvântul pentru a-¸si împ˘art˘a¸si experien¸ta, fratele meu
a vorbit cu o mare umilin¸t˘a, ¸si totu¸si cu claritate despre necesitatea
unei preg˘atiri depline în vederea întâlnirii cu Mântuitorul nostru,
care urma s˘a vin˘a pe norii cerului, cu putere ¸si cu mare slav˘a. În
timp ce vorbea, chipul lui, care de obicei era palid, a fost înv˘aluit de
o str˘alucire cereasc˘a. P˘area purtat dincolo de lumea din jurul lui ¸si
vorbea ca ¸si când s-ar fi aflat în prezen¸ta lui Isus.
Când am fost invitat˘a s˘a vorbesc, m-am ridicat în picioare, f˘ar˘a
nici o emo¸tie, cu inima plin˘a de iubire ¸si pace. Am relatat experien¸ta
suferin¸tei intense, pe care o îndurasem din cauza sentimentului de
p˘ac˘ato¸senie, ¸si modul în care, în cele din urm˘a, primisem binecuvân-
tarea atâta de mult c˘autat˘a — o conformare deplin˘a fa¸t˘a de voia lui
Dumnezeu — ¸si mi-am exprimat bucuria cu privire la vestea bun˘a
a apropiatei venirii a Mântuitorului meu, care urma s˘a- ¸Si ia copiii
acas˘a.
Deosebirile doctrinare
În simplitatea mea, m-am a¸steptat ca fra¸tii ¸si surorile mele meto-
diste s˘a-mi în¸teleag˘a sentimentele ¸si s˘a se bucure împreun˘a cu mine,
dar am fost dezam˘agit˘a. În timp ce vorbeam, mai multe surori au
început s˘a murmure ¸si s˘a-¸si mute scaunele zgomotos, întorcându-mi
spatele. Nu am reu¸sit s˘a în¸teleg ce anume le deranjase ¸si, sim¸tind
atmosfera rece a dezaprob˘arii lor, mi-am scurtat prezentarea.
[44]
Când am încetat s˘a vorbesc, prezbiterul care conducea întruni-
rea m-a întrebat dac˘a nu ar fi mai pl˘acut s˘a tr˘aim o via¸t˘a lung˘a ¸si
folositoare, f˘acându-le bine altora, decât s˘a a¸stept˘am ca Isus s˘a vin˘a
38