Page 172 - Tragedia veacurilor

Basic HTML Version

Capitolul 11 — Protestul prin¸tilor
Una dintre cele mai nobile Testimonies
— care au fost de-
puse vreodat˘a în favoarea Reformei a fost protestul adresat de prin¸tii
cre¸stini din Germania, la Dieta din Speier, în anul 1529. Curajul,
credin¸ta ¸si statornicia acestor b˘arba¸ti ai lui Dumnezeu au câ¸stigat
pentru veacurile urm˘atoare libertatea de gândire ¸si con¸stiin¸t˘a. Pro-
testul lor a dat bisericii reformate numele de protestant˘a; principiile
lui sunt „îns˘a¸si esen¸ta protestantismului“. (D»Aubigne, b.13, cap.6)
O zi întunecat˘a ¸si amenin¸t˘atoare venise pentru Reform˘a. În ciuda
edictului de la Worms, care îl declara pe Luther în afara legii ¸si
interzicea înv˘a¸t˘aturile sau credin¸ta în doctrinele lui, toleran¸ta reli-
gioas˘a progresase în imperiu. Dumnezeu, în providen¸ta Sa, pusese
în derut˘a for¸tele care se împotriveau adev˘arului. Carol al V-lea ju-
rase s˘a stârpeasc˘a Reforma, dar, ori de câte ori î¸si ridica mâna s˘a
loveasc˘a, fusese obligat s˘a loveasc˘a în alt˘a parte. Mereu ¸si mereu,
distrugerea iminent˘a a tuturor acelora care îndr˘azneau s˘a se împotri-
veasc˘a Romei p˘area inevitabil˘a; dar în momentul critic ap˘areau ori
armatele turce¸sti la frontiera r˘as˘aritean˘a, ori împ˘aratul Fran¸tei sau
chiar papa însu¸si, gelos pe puterea mereu crescând˘a a împ˘aratului,
pornea r˘azboi împotriva lui; ¸si în felul acesta, în mijlocul luptei ¸si
fr˘amânt˘arii popoarelor, Reforma avusese r˘agazul s˘a se înt˘areasc˘a ¸si
s˘a se r˘aspândeasc˘a.
În cele din urm˘a, îns˘a, suveranii papali s-au împ˘acat pentru a
face cauz˘a comun˘a împotriva reforma¸tilor. Dieta din Speier, din anul
1526, d˘aduse fiec˘arui stat libertatea deplin˘a în materie de religie pân˘a
la întrunirea unui conciliu general; dar abia trecuser˘a primejdiile
care amenin¸taser˘a aceast˘a f˘ag˘aduin¸t˘a, c˘a împ˘aratul a convocat o
[198]
a doua Diet˘a la Speier, în anul 1529, cu scopul de a stârpi erezia.
Prin¸tii urmau s˘a fie convin¸si, prin mijloace pa¸snice dac˘a era posibil,
s˘a se declare împotriva Reformei; dar dac˘a aceasta nu reu¸sea, Carol
era hot˘arât s˘a recurg˘a la sabie.
Papista¸sii jubilau. Au venit la Speier într-un num˘ar mare ¸si ¸si-au
manifestat deschis împotrivirea lor fa¸t˘a de reformatori ¸si fa¸t˘a de to¸ti
168