Basic HTML Version
Lumin˘a prin întuneric
299
înaintea Lui“. (
Matei 25, 31.32
). Aceast˘a împ˘ar˘a¸tie este înc˘a în viitor.
Nu se va întemeia, pân˘a la a doua venire a lui Hristos.
Împ˘ar˘a¸tia harului îns˘a a fost instituit˘a imediat dup˘a c˘aderea
omului, când a fost pus în aplicare planul pentru mântuirea neamului
omenesc c˘azut. Pân˘a atunci, ea exista în planul ¸si în f˘ag˘aduin¸ta
[348]
lui Dumnezeu; ¸si prin credin¸t˘a oamenii pot deveni supu¸sii ei. Dar
în realitate n-a fost întemeiat˘a pân˘a la moartea lui Hristos. Chiar
dup˘a intrarea în lucrarea Sa p˘amânteasc˘a, Mântuitorul, împov˘arat
de înc˘ap˘a¸tânarea ¸si nerecuno¸stin¸ta oamenilor, Se putea retrage de la
jertfirea pe Calvar. În Ghetsemani, paharul de am˘ar˘aciune a tremurat
în mâna Sa. El putea chiar ¸si atunci s˘a- ¸Si ¸stearg˘a sudoarea de sânge
de pe frunte ¸si s˘a lase neamul omenesc vinovat s˘a piar˘a în nelegiuirea
lui. Dac˘a ar fi f˘acut lucrul acesta, n-ar mai fi fost r˘ascump˘arare pentru
omenirea c˘azut˘a. Dar când Mântuitorul ¸Si-a dat via¸ta ¸si cu ultima
suflare a strigat „S-a sfâr¸sit“, atunci împlinirea Planului de Mântuire
a fost asigurat˘a. F˘ag˘aduin¸ta mântuirii f˘acut˘a perechii p˘ac˘atoase în
Eden a fost ratificat˘a. Împ˘ar˘a¸tia harului, care pân˘a acum existase
prin f˘ag˘aduin¸ta lui Dumnezeu, a fost atunci întemeiat˘a.
În felul acesta moartea lui Hristos — chiar evenimentul pe care
ucenicii îl socotiser˘a ca fiind nimicirea final˘a a n˘adejdii lor — a fost
aceea care a asigurato pentru vecie. În timp ce îi aruncase în cea
mai crud˘a dezam˘agire, ea era dovada culminant˘a a corectitudinii
credin¸tei lor. Evenimentul care-i umpluse de jale ¸si disperare era
acela care deschidea u¸sa n˘adejdii pentru orice fiu al lui Adam ¸si în
care se concentra via¸ta viitoare ¸si fericirea ve¸snic˘a pentru to¸ti cei
credincio¸si ai lui Dumnezeu din toate veacurile.
Planurile milei infinite ¸si-au ajuns împlinirea chiar ¸si în dezam˘a-
girea ucenicilor. În timp ce inimile lor fuseser˘a câ¸stigate de harul
divin ¸si de puterea înv˘a¸t˘aturilor lui Isus, care „a vorbit cum n-a vorbit
niciodat˘a vreun om“, totu¸si, aurul curat al iubirii lor pentru Domnul,
era amestecat de mândrie lumeasc˘a ¸si ambi¸tii egoiste. Chiar ¸si în
camera unde au mâncat Pa¸stele, în ora aceea solemn˘a când Domnul
lor intrase deja în întunericul din Ghetsemani, „se luptau între ei,
care s˘a fie socotit cel mai mare“. (
Luca 22, 24
). Gândul lor era la
tron, coroan˘a ¸si slav˘a, în timp ce chiar în fa¸ta lor se afla ru¸sinea,
agonia din gr˘adin˘a, sala de judecat˘a ¸si crucea Calvarului. Mândria
[349]
inimii lor, setea lor de slav˘a p˘amânteasc˘a, era aceea care-i f˘acuse s˘a
se prind˘a, cu atâta înc˘ap˘a¸tânare, de înv˘a¸t˘atura r˘at˘acit˘a a vremii lor