Page 51 - Tragedia veacurilor

Basic HTML Version

O epoc˘a de întuneric spiritual
47
a¸stepta decât ca poporul care privea la ei drept c˘al˘auze s˘a fie cufundat
în ignoran¸t˘a ¸si viciu.
Un alt pas spre suprema¸tia papal˘a a fost f˘acut atunci când, în
secolul al XI-lea, papa Grigore al VII-lea a proclamat des˘avâr¸sirea
bisericii romane. Printre afirma¸tiile pe care le sus¸tinea, era una
care declara c˘a biserica n-a gre¸sit niciodat˘a, nici nu va putea gre¸si
vreodat˘a, în conformitate cu Sfintele Scripturi. Dar aceast˘a afirma¸tie
nu era înso¸tit˘a de dovezile din Scriptur˘a. Pontiful cel mândru mai
pretindea puterea de a-i detrona pe împ˘ara¸ti ¸si declara c˘a nici o
hot˘arâre pe care ar fi pronun¸tat-o el nu putea fi r˘asturnat˘a de nimeni,
ci era prerogativul lui acela de a r˘asturna hot˘arârile altora [
(vezi note
suplimentare)
].
O ilustra¸tie izbitoare a caracterului tiranic al acestei sus¸tineri de
infailibilitate a fost v˘azut˘a în comportarea fa¸t˘a de împ˘aratul german
Henric al IV-lea. Pentru b˘anuiala de dispre¸t fa¸t˘a de autoritatea papei,
acest monarh a fost excomunicat ¸si detronat. Îngrozit de p˘ar˘asirea
¸si tr˘adarea prin¸tilor lui, care erau încuraja¸ti la r˘azvr˘atire împotriva
lui de mandatul papei, Henric a sim¸tit nevoia de a face pace cu
Roma. Împreun˘a cu so¸tia lui ¸si un servitor credincios, au trecut
Alpii în miezul iernii, pentru a se umili înaintea papei. Dup˘a sosirea
la castelul în care se retr˘asese papa Grigore, el a fost condus, f˘ar˘a
g˘arzile lui, într-o curte interioar˘a, ¸si acolo, în frigul aspru al iernii, cu
[58]
capul descoperit ¸si picioarele goale, într-o îmbr˘ac˘aminte mizerabil˘a,
a a¸steptat îng˘aduin¸ta papei de a ap˘area în fa¸ta lui. Pontiful nu s-
a îndurat s˘a-i acorde iertare pân˘a când n-au petrecut trei zile în
post ¸si m˘arturisire. Chiar ¸si atunci, împ˘aratul putea s˘a-¸si exercite
atributele ¸si s˘a-¸si primeasc˘a însemnele imperiale numai cu condi¸tia
s˘a a¸stepte hot˘arârea papei. ¸Si Grigore, încurajat de victorie, sus¸tinea
cu înfumurare c˘a era de datoria lui s˘a umileasc˘a mândria regilor.
Cât de izbitor este contrastul dintre mândria arogant˘a a acestui
pontif dispre¸tuitor ¸si blânde¸tea ¸si umilin¸ta lui Hristos, care Se pre-
zint˘a pe Sine b˘atând la u¸sa inimii ca s˘a intre pentru a aduce iertare ¸si
pace ¸si care i-a înv˘a¸tat pe ucenicii S˘ai: „Oricine vrea s˘a fie cel dintâi
între voi, s˘a v˘a fie rob“. (
Matei 20, 27
)
Veacurile care au urmat au fost martore la o cre¸stere continu˘a a
r˘at˘acirii în înv˘a¸t˘aturile sus¸tinute de Roma. Chiar ¸si înainte de na¸s-
terea papalit˘a¸tii, înv˘a¸t˘aturile filozofilor p˘agâni captivaser˘a aten¸tia
¸si-¸si exercitau influen¸ta în biseric˘a. Mul¸ti din cei care sus¸tineau c˘a