Basic HTML Version
248
Hristos Lumina Lumii
Inima mândr˘a se lupt˘a s˘a câ¸stige mântuirea, dar atât vrednicia,
cât ¸si titlul nostru pentru cer se g˘asesc în neprih˘anirea lui Hristos.
Domnul nu poate face nimic pentru refacerea omului pân˘a când,
convins de propria sl˘abiciune ¸si sc˘apat de încrederea în sine, nu se
pred˘a conducerii lui Dumnezeu. Atunci el poate s˘a primeasc˘a darul
pe care Dumnezeu a¸steapt˘a s˘a-l reverse. Nimic nu este re¸tinut de la
cel care î¸si simte nevoia. El poate s˘a vin˘a f˘ar˘a nici o piedic˘a direct
la Acela în care locuie¸ste toat˘a plin˘atatea. „C˘aci a¸sa vorbe¸ste Cel
Preaînalt, a c˘arui locuin¸t˘a este ve¸snic˘a ¸si al c˘arui Nume este sfânt:
«Eu locuiesc în locuri înalte ¸si în sfin¸tenie, dar sunt cu omul zdrobit
¸si smerit, ca s˘a înviorez duhurile smerite ¸si s˘a îmb˘arb˘atez inimile
zdrobite»“ (Is. 57, 15).
„Ferice de cei ce plâng, c˘aci ei vor fi mângâia¸ti.“ Prin cuvintele
acestea, Hristos nu ne înva¸t˘a c˘a plânsul are putere în sine s˘a ridice
vina p˘acatului. El nu aprob˘a pref˘ac˘atoria sau umilin¸ta voit˘a. Plânsul
de care vorbe¸ste El aici nu înseamn˘a nici deprimare ¸si nici lament˘ari.
De¸si ne întrist˘am din cauza p˘acatului, noi trebuie s˘a ne bucur˘am de
pre¸tioasele privilegii pe care le avem ca fii ai lui Dumnezeu.
Adesea, noi ne întrist˘am ¸si plângem din cauz˘a c˘a faptele rele aduc
urm˘ari nepl˘acute pentru noi, dar aceasta nu e poc˘ain¸t˘a. Adev˘arata
întristare pentru p˘acat este urmarea lucr˘arii Duhului Sfânt. Duhul
descoper˘a nerecuno¸stin¸ta inimii care L-a dispre¸tuit ¸si întristat pe
Mântuitorul ¸si ne aduce în poc˘ain¸t˘a la piciorul crucii. Prin fiecare
p˘acat, Isus este r˘anit din nou; ¸si atunci când privim la Acela pe care
noi L-am str˘apuns, plângem pentru p˘acatele care au adus chin ¸si
suferin¸t˘a asupra Lui. Un astfel de plâns va duce la renun¸tarea la
p˘acat.
Omul lumesc poate spune c˘a întristarea aceasta este o sl˘abiciune;
dar ea este puterea care leag˘a pe omul poc˘ait de Cel ve¸snic cu leg˘aturi
ce nu pot fi sf˘arâmate. Ea arat˘a c˘a îngerii lui Dumnezeu aduc înapoi
binecuvânt˘arile pierdute prin împietrirea inimii ¸si prin neascultare.
Lacrimile celui care se poc˘aie¸ste sunt doar pic˘aturile de ploaie ce vin
înaintea soarelui sfin¸teniei. Întristarea aceasta preveste¸ste o bucurie
care va fi ca un izvor viu pentru suflet. „Recunoa¸ste-¸ti numai nele-
giuirea, recunoa¸ste c˘a ai fost necredincios Domnului Dumnezeului
t˘au“; „nu voi arunca o privire întunecat˘a împotriva voastr˘a, c˘aci sunt
milostiv, zice Domnul“ (Ier. 3, 13.12). „S˘a dau celor întrista¸ti din
Sion“, are El în gând, „s˘a le dau o cunun˘a împ˘ar˘ateasc˘a în loc de
[301]