102
Tragedia veacurilor
lor ¸si cu puterea caracterului lor, uneori exercitau o severitate prea
mare; dar viitorul reformator, de¸si era con¸stient c˘a în unele privin¸te
gre¸seau, g˘asea totu¸si c˘a disciplina lor trebuia mai degrab˘a aprobat˘a
decât condamnat˘a.
La ¸scoala în care a fost trimis, la o vârst˘a destul de fraged˘a,
Luther a fost tratat cu asprime ¸si chiar cu violen¸t˘a. Atât de mare era
s˘ar˘acia p˘arin¸tilor s˘ai, încât pentru a merge de acas˘a la ¸scoal˘a într-un
ora¸s, a fost obligat, pentru un timp, s˘a-¸si câ¸stige pâinea cântând
din poart˘a în poart˘a ¸si deseori suferea de foame. Ideile întunecate
¸si supersti¸tioase cu privire la religia care era atunci în circula¸tie
îl umpleau de team˘a. Se culca seara cu o inim˘a am˘arât˘a, privind
cutremurat la un viitor întunecat, ¸si tr˘aia într-o groaz˘a continu˘a la
gândul c˘a Dumnezeu ar fi un judec˘ator aspru, necru¸t˘ator, un tiran
crud ¸si nu un Tat˘a ceresc plin de bun˘atate.
Cu toate c˘a dezam˘agirile erau mari ¸si multe, Luther înainta ho-
t˘arât spre ¸tinta înalt˘a a des˘avâr¸sirii intelectuale ¸si morale, care-l
atr˘agea. El înseta dup˘a cuno¸stin¸t˘a, iar caracterul s˘au st˘aruitor ¸si
practic l-a condus s˘a doreasc˘a ceea ce era statornic ¸si folositor mai
degrab˘a decât b˘at˘ator la ochi ¸si superficial.
Atunci când, la vârsta de 18 ani, a intrat la Universitatea din Er-
furt, situa¸tia lui era mai favorabil˘a, iar perspectivele mai str˘alucitoare
decât în anii de mai înainte. P˘arin¸tii lui, ob¸tinând, prin economie ¸si
h˘arnicie, o stare material˘a mai bun˘a, erau acum în stare s˘a-i dea tot
ajutorul de care avea nevoie. În acela¸si timp, influen¸ta prietenilor
[122]
serio¸si a ameliorat efectele întunecate ale educa¸tiei lui anterioare.
S-a apucat de studiul celor mai buni autori, acumulând cu sârguin¸t˘a
cele mai înalte gânduri ale lor ¸si însu¸sindu-¸si în¸telepciunea în¸telep¸ti-
lor. Chiar ¸si sub aspra disciplin˘a a îndrum˘atorilor lui de la început,
promitea de timpuriu c˘a se va distinge ¸si, sub influen¸te favorabile,
mintea i s-a dezvoltat repede. O memorie ager˘a, o imagina¸tie viru o
gândire logic˘a ¸si puternic˘a ¸si o munc˘a neobosit˘a l-au a¸sezat în scurt˘a
vreme în primele rânduri printre tovar˘a¸sii lui. Disciplina sa intelec-
tual˘a i-a maturizat în¸telegerea, dând na¸stere unei activit˘a¸ti mintale ¸si
unei ascu¸timi de în¸telegere care l-au preg˘atit pentru luptele vie¸tii.
Teama de Dumnezeu era prezent˘a în inima lui Luther, f˘acându-l
în stare s˘a men¸tin˘a fermitatea scopului ¸si conducându-l la o adânc˘a
umilin¸t˘a înaintea lui Dumnezeu. Avea un sim¸t înn˘ascut al dependen-
¸tei de ajutorul divin ¸si începea totdeauna ziua cu rug˘aciune, în timp