Apendice
589
pân˘a la apari¸tia criticei istorice din secolul XV. Nicholas de Cusa a
fost printre primii care au ajuns la concluzia c˘a, de fapt, Constantin
n-a f˘acut niciodat˘a o astfel de dona¸tie. Lorenzo Valla în Italia a f˘acut
o demonstra¸tie str˘alucit˘a a falsit˘a¸tii ei în anul 1450. Vezi Cristopher
B.
Coleman»s Treatise of Lorenzo Valla on the Donation of Con-
stantine
(New York, 1927). Timp de peste un secol îns˘a, credin¸ta în
autenticitatea „Dona¸tiei“ ¸si a Falselor Decrete a fost vie. De exem-
plu, Martin Luther la început a acceptat decretaliile, dar peste pu¸tin˘a
vreme i-a spus lui Eck: „M˘a împotrivesc acestor decretalii“; iar lui
Spalatin: „El (papa) în aceste decretalii denatureaz˘a ¸si r˘astigne¸ste pe
Hristos, adic˘a adev˘arul“.
Este bine stabilit c˘a „Dona¸tia“ este: (1) un fals, (2) lucrarea
unui om sau a unei perioade, (3) pl˘asmuitorul a folosit documente
mai vechi, (4) falsul ¸si-a avut originea în jurul anilor 752 ¸si 778. În
ceea ce îi prive¸ste pe catolici, ei au p˘ar˘asit ap˘ararea autenticit˘a¸tii
documentului o dat˘a cu Baronius, Ecclesiastical Annals, în 1592.
A se consulta pentru cel mai bun text, K.Zeumer, in the Festgabe
fur Rudolf von Gneist (Berlin 1888). Tradus în Treatise al lui Cole-
man, la care ne-am referit mai sus, ¸si în Ernest F.Henderson.
Select
Historical Documents of the Middle Ages
(New York 1892), p. 319;
Briefwechsel (Weimar ed.), pp. 141-161. Vezi ¸si the New Schaff-
Herzog Encyclopedia of Religions Knowledge (1950), vol. 3, p.
484; F. Gregorovius,
Rome in the Middle Ages
, vol. 2, p. 329; ¸si
Johann Joseph Ignaz von Dollinger,
Fables Respecting the Popes of
the Middle Ages
(London 1871).
„Scrierile false“ la care se refer˘a textul cuprind ¸si „Decretaliile
Pseudo-Isidoriene“, împreun˘a cu alte falsuri. Decretaliile Pseudo-
Isidoriene sunt cu precizie scrisori n˘ascocite, atribuite primilor Papi
de la Clement (A.D. 100) pân˘a la Grigore cel Mare (A.D. 600), încor-
porate într-o colec¸tie a secolului IX, presupunându-se ca fiind f˘acute
de „Isidor Mercator“. Numele de „Decretaliile Pseudo-Isidoriene“ a
fost în uz de la apari¸tia criticismului din secolul XV.
Pseudo-Isidor a luat ca baz˘a a falsurilor lui colec¸tia de canoane
în vigoare, denumite Hispana Gallica Augustodunensis, reducând în
felul acesta primejdia de a fi descoperite, din moment ce colec¸tiile
de canoane erau alc˘atuite în general prin ad˘augarea de material nou
la cel vechi. În felul acesta, pl˘asmuirile lui au ie¸sit mai pu¸tin în evi-
den¸t˘a atunci când au fost introduse în materialul autentic. Falsitatea